Casa Muzeu "Maria Apostol"
Muzee
Despre
În centrul Comunei Runcu, vis-a-vis de Căminul cultural din localitate, se găsește Casa Memorială “Maria Apostol”. Ridicată în cinstea marii soliste de muzică populară, clădirea adăpostește lucruri personale, obiecte tradiționale din zona Gorjului dar și trofeul câștigat de aceasta la concursul “Floarea din gradină”.
Maria Apostol a debutat în muzică la frageda vârstă de 5 ani, pe scena Căminului cultural Runcu. Până la 14 ani a obţinut numai locul întâi la toate concursurile ţinute în judeţ. La 16 ani, în tabăra de copii de la Năvodari, a obţinut locul întâi pe ţară din 600 de concurenţi. În anul 1973, la doar 19 ani, fiind încă elevă la Liceul Peştişani, într-o emisiune televizată în direct şi moderată de faimosul profesor Mihai Florea, Maria Apostol a obţinut Trofeul „Floarea din grădină”, cea mai înaltă distincţie naţională acordată unui tânăr artist. Din toamna anului 1973 şi până în anul 1990 a activat la Ansamblul Artistic „Rapsodia Română” din Bucureşti, avându-i colegi pe Aneta Stan, Elena Merişoreanu, Gheorghe Turda sau Nelu Bălăşoiu. Repertoriul Mariei Apostol conţine peste 200 de cântece de mare sensibilitate artistică. Mai mult decât atât, ea a cântat cu mult succes pe scenele din Polonia, Anglia, Franţa, Germania, Italia, Grecia, Israel, Rusia, Iugoslavia, Cehoslovacia, Austria, Ungaria şi Bulgaria. Maria Apostol, şi-a luat zborul spre împărăţia cerească, după o scurtă, dar grea suferinţă, în căsuţa părintească, de sub poale de munte, de la Runcu.
Sursa text & foto