Pe urmele artei lui Brâncuși

Ansamblul Monumental ridicat la Târgu-Jiu în 1937-1938 de Constantin Brâncuși (1876-1957), este singura creație de for public a marelui sculptor. 

La începutul lui 1935, Milița Petrașcu, sculptoriță, fostă elevă a lui Brâncuși, îi trimite maestrului o scrisoare prin care îl informează că i se propusese de către Liga Națională a Femeilor Gorjene și de președinta acesteia, doamna Arethia Tătărăscu - soția prim-ministrului României de atunci, Gheorghe Tătărăscu - ridicarea unui monument grandios în memoria eroilor gorjeni căzuți în Primul Război Mondial. Simțindu-se depășită de magnitudinea proiectului, ea îi adresează lui Brâncuși, formal, propunerea de a realiza acest monument. De moment, sculptorul nu-i răspunde, dar propunerea îl bucură peste măsură, și Brâncuși îi răspunde pe 11 februarie 1935 Miliței: „Scrisoarea dumitale mi-a adus plăcere și bucurie. Am decis să vin în luna mai și nu-ți pot spune cât de fericit voi fi să realizez ceva acasă. Îi mulțumesc de asemenea d-nei Tătărăscu pentru privilegiul ce vrea să-mi dea.”

Astfel, începe realizarea la Târgu Jiu a unui Ansamblu sculptural pe care exegeții îl definesc ca „unica sculptură a timpurilor moderne care poate fi comparată cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei sau ale Renașterii”, îmbinând sculptura, arhitectura și peisajul. 

Ansamblul se întinde pe o axă vest-est care traversează orașul, pornind de la malul Jiului, din parcul municipal, unde se află lucrările din piatră – Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor și Poarta Sărutului –, continuând cu Calea Eroilor, pe care se găsește Biserica Sfinții Apostoli, și culminând cu Coloana fără sfârșit, din fontă alămită și oțel, înălțată în mijlocul unui parc, pe un promontoriu.

Ansamblul a fost inaugurat oficial la 27 octombrie 1938. 

Masa Tăcerii, lucrată în calcar, reprezintă masa luată înaintea bătăliei la care urmează să participe combatanții.

Timpul este prezent, fiind reprezentat prin 12 scaune-clepsidră care îl măsoară. Totul decurge în tăcere.

Sursa text

Aleea Scaunelor, pe marginile căreia se găsesc 30 de scaune care sugerează momentele de cugetare asupra etapelor vieţii.

Scaunele cu fața pătrată, așezate în zece nișe pe cele două laturi ale aleii, în grupuri de câte trei, ne sugerează fie alaiul de înmormântare, fie șirul de
prieteni și rude care îl însoțește pe eroul care pleacă la război.

Poarta Sărutului, care pare să facă trecerea spre o altă dimensiune e încărcată cu simboluri și semnificații.

Aproape orice cuplu care trece pe sub poartă se sărută, dorind, în mod mai mult sau mai puţin conştient, să se apropie de sentimentul unei iubiri înălţătoare.

Sursa text

Coloana fără Sfârșit reprezintă înălţarea la cer. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României.
Denumirea ei originală a fost Coloana Recunoștinței fără Sfârșit și a fost dedicată soldaților români din Primul Război Mondial, căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Brâncuși însuși o denumea „un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească”.

Sursa text

Construită în perioada 1929 – 1938, pe locul unei biserici ce data din sec. al XVIII-lea.

Lăcașul a fost inaugurat în anul 1938, odată cu operele lui Brâncuși de la Târgu Jiu, și este considerat parte integrantă din Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, fiind amplasat pe axa care unește Masa Tăcerii de Coloana fără Sfârșit.

Sursa text & foto