Cheile Galbenului

Cheile Galbenului

Atracții naturale


Address

Unnamed Road, Baia de Fier 217030, Romania

Despre

Situate pe teritoriul localității Baia de Fier, județul Gorj, la doar 50 km de municipiul Târgu-Jiu și aproximativ 70 km de Râmnicu-Vâlcea, sunt ușor accesibile cu autoturismul, iar priveliștea de care veți avea parte este superbă.
Satele răsfirate ale Băii de Fier, se întind în zona deluroasă subcarpatică, la circa 600-700 m altitudine față de nivelul mării. Climatul depresionar este blând, cu ierni liniștite și veri răcoroase, dar ploioase. Resursele naturale sunt reprezentate de minereul de fier prezent pe cursul superior al râului Galbenul, calcarul utilizat în fabricarea varului, grafitul din muntele Catalinul (considerat, după unele surse, cel mai pur grafit din Europa), piatră, cherestea.
Cheile Galbenului au o lungime de doi kilometri şi nu sunt foarte înguste. Cu toate acestea, pereţii abrupţi le fac să fie spectaculoase. Mai mult, la baza acestor pereţi s-au format grohotişuri, adică aliniamente imense de pietre.
Interesant e faptul că vreti sau nu, veti străbate în mod obligatoriu Cheile Galbenului în drumul spre Peșterii Muierilor. Și acest lucru se datorează celor două căi de acces în galerii: se intră pe lângă parcarea din dreptul Cabanei Peștera Muierilor și se iese pe partea cealaltă a versantului, după un drum de 800 m prin galerii. La ieșire puteti admira o parte din chei și valea râului Galbenul de la înălțime; în apropiere se află și o pădure de mesteceni.

Alte sugestii

Poiana Beletina

Atracții naturale

Lacul Valea lui Iovan

Atracții naturale

Complexul lacustru Vaja-Clocotiș

Atracții naturale

Lacul Mija

Atracții naturale

Rezervația naturală Cornetul Pocruiei

Atracții naturale