Rezervația naturală Pădurea de molid de la Macaria

Rezervația naturală Pădurea de molid de la Macaria

Atracții naturale


Address

Novaci 215300, Romania

Despre

Rezervaţia naturală forestieră este localizată în munţii Gurghiului cu o suprafaţă de 17.8 hectare. Este o arie împădurită cu specii forestiere de molid cu o vârstă de peste 170 de ani (90%) și fag (10%).
Aria protejată s-a dezvoltat aici datorită solurilor profunde foarte bogate în humus, cu  o circulaţie bună a apei şi substanţelor nutritive. Acestea s-au format datorită contextului muntilor vulcanici care aparţin pleistocenului superior, iar sub factorilor externi a început procesul de mineralizare a rocilor vechi. Bazinul hidrografic al zonei Văii Gurghiului este destul de ramificat, cu mulţi afluenţi.
Din punct de vedere al vegetaţiei, valoarea genetică este enormă. Arborii puri, 90% molid şi 10% specii de brad şi fag, au o vârstă de peste 170 de ani la molid, iar ceilalţi de 120 de ani. Doar pe 10% din suprafaţa rezervaţiei există molid tânăr, de 15-20 de ani. Diametrele copacilor depăşesc 75 cm, iar înalţimile, 38 m.
Fauna este una diversificată și specifică pădurilor de conifere, deci se găsesc şi specii protejate: urşi, lupi, cerbi, căprioare, pisici sălbatice,râşi, jderi, cocoși de munte etc.
Acces: Tg Mureş DN 15 – Reghin DJ 153C – Gurghiu – DF

Sursa text & foto

Alte sugestii

Poiana Beletina

Atracții naturale

Lacul Valea lui Iovan

Atracții naturale

Complexul lacustru Vaja-Clocotiș

Atracții naturale

Lacul Mija

Atracții naturale

Rezervația naturală Cornetul Pocruiei

Atracții naturale