Editorial: De ce să vizitați Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu?

Editorial: De ce să vizitați Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu?


Este aproape o impietate să vii în Gorj și să nu vizitezi Ansamblul Brâncușian de la Târgu Jiu… În primul rând, pentru că e singura operă de for public (în aer liber și deschisă permanent vizitatorilor) a celui mai important sculptor modern al secolului al XX-lea, gorjeanul Constantin Brâncuși. Există lucrări ale sale expuse în importante muzee din lume, în Europa și în America, există chiar variante mai mici ale „Coloanei fără sfârșit”, variante ale „Sărutului” și „Mesei Tăcerii” la Muzeul Pompidou sau în colecții private, dar nici-una dintre acestea nu transmite emoția și energia operelor de la Târgu Jiu.

Pasionat de cultură și artă, sau simplu turist neinițiat în sculptură, a te apropia de opera lui Brâncuși de la Târgu Jiu îți creează o inexplicabilă stare de bine și, paradoxal, de liniște și neliniște în același timp. Pentru a înțelege parcursul „Căii Eroilor” trebuie să începi vizitarea Ansamblului de pe malul Jiului, privind de-a lungul aleii ce duce de la „Masa Tăcerii”, prin „Aleea Scaunelor”, la „Poarta Sărutului” și, mai departe, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, doar „Coloana” rămânând deocamdată ascunsă privirii, așteptându-se descoperită mai târziu.

Încercarea de a sugera vizitatorului să asocieze fiecare sculptură unei stări este hazardantă. Brâncuși, însuși, întrebat ce a vrut să transmită prin operele sale, răspundea: „Tu ce crezi că am vrut să spun?”. Iar când interlocutorul îi explica ce simte privind opera sa, Brâncuși îi confirma hâtru: „Bravo, exact asta am vrut să transmit!”, chiar dacă răspunsurile erau total diferite.

De aceea, am îndrăzni doar câteva repere:
  • Meditație despre timp și trecere lui în fața ”Mesei Tăcerii”, admirând perfecțiunea scaunelor-clepsidră și, mai departe, pe lângă grupurile de scaune cu același fond, dar diferite ca formă;
  • Iubire în fața portalului dragostei și al uniunii dintre bărbat și femeie, admirând simbolul Sărutului, șlefuit până la esență de Brâncuși;
  • Speranța vieții veșnice și a înălțării sufletului la ceruri, în fața „Coloanei fără sfârșit”. Încercați să priviți Coloana de la bază spre vârf și, apoi, spre înaltul cerului, simțind toată energia pe care acest „Axis mundi”, stâlp al vieții veșnice, o degajă.

Chiar dacă înțelegerea lucrărilor lui Brâncuși de la Târgu Jiu diferă, după priceperea fiecăruia, un lucru este cert: Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” este sursa unei atracții puternice și, în egală măsură, a unei emoții pătrunzătoare. Brâncuși, însuși, elimină controversele generate de interpretările date operei sale„Nu căutați formule ascunse sau mistere, ceea ce vă dau eu este bucurie pură. Priviți sculpturile mele până ce le veți vedea!“


Ovidiu Popescu

Alte sugestii

În căutarea lui Zamolxe: Peștera Polovragi
Lumea din subteran: Peștera Muierilor
Drumul Regelui, Transalpina
Descoperă destinațiile EDEN ale județului Gorj
Pe urmele artei lui Brâncuși